A venit frigul la Cluj; mă rog, ceață și frig, într-o combinație abilă care face ca orice oră din zi să arate la fel. De la 8 dimineața și până se întunecă, pe geam se vede aceeași gamă de tonuri cenușii, iar dacă te aventurezi să ieși până la magazin după una-alta, ai nevoie de o jumătate de ceas la întoarcere ca să redevii funcțional, adică uscat pe dinăuntru și pe dinafară. Azi e și un polei infernal pe străzi, așa că nu-mi rămâne altceva decât să declar și eu vreme de Substack.
Așadar, azi e 3 ianuarie 2025.1
Vechiul obicei al “rezoluțiilor” e la fel de epidemic ca în fiecare an, ce-i drept, amestecat cu bilanțuri, sfaturi și urări care variază ca ton, de la cele sensibil aduse din condei, la cele sarcastice sau drese cu meme reciclate. Pentru că ieri am stat în fața ecranului aproape toată ziua, ca să văd seriale și filme, abia azi mă aflu sub asediul lor de pe Facebook. În urmă…



