La începutul anilor 90, după Revoluție, mergeam des la teatru în Cluj. Eram privilegiată să cunosc prin intermediul părinților mei câțiva actori care ne ofereau invitații sau bilete cam la toate premierele. Azi cunosc eu în mod direct actorii generației mele, dar și pe cei puțin mai tineri, și mă bucur că am avut șansa acestei tranziții. Nu știu cât de subiectivă e memoria mea, dar spectacolele din vremurile adolescenței și studenției mi se păreau extraordinare. Era un alt tip de public în sală, bineînțeles; vedeam femei îmbrăcate în blănuri, cu rochii lungi, cu perle și eventaie, și bărbați în costume cu vestă și batistă la piept, și nu, nu vă gândiți la Rareș Bogdan. Îmi amintesc cât m-am certat cu mama când mi-a spus să port la un spectacol o rochie pe care deja o scosesem în lume cu puțin timp în urmă, așa că până la urmă a cedat și m-a trimis în oraș să-mi cumpăr o cămașă de mătase, pe care câțiva ani am purtat-o doar la evenimente speciale. Am prins multe dintre spectacolele l…
Despre Scorpii, măsele și dezîmblânziri
Shakespeare pentru toată lumea.
