Povestea care urmează nu există cu adevărat. De fapt există, dar e plină de mici inexactități, pe care prefer să le numesc licențe artistice în loc de ceea ce sunt - minciuni neînsemnate. Am schimbat numele personajelor. Am pozat nu odată, ci de două ori, dar folosind o temă și câteva elemente comune. Nu am pozat marți, dar am vrut să fac o referință subtilă la Seinfeld - Tuesday has no feel. Textul este scris de mine acum, în 2025, la mare distanță de la perioada când am făcut fotografiile, și a fost completat în câteva locuri cu Claude AI. Ideea originală (Poetic Memory/Memorie Poetică) mi-a venit de la Kundera, dar și de la suita Music for Two Pianos “Water Dances” a lui Michael Nyman. Au trecut șapte ani de la aceste fotografii. Încă nu s-a construit nimic pe locul bazinului părăsit. Selecția imaginilor de mai jos e reprezentativă, dar nu exhaustivă, pentru că cele două sesiuni au avut și momente de improvizație, care nu s-ar fi potrivit în contextul acestui eseu fotografic.
Memorie Poetică
pânze de paianjen
