Mă uit cu coada ochiului la postările autoproclamatelor "persoane publice" de pe social media. Cu sau fără blue checkmark/chip. Păreri care se repetă, la unii cu limbaj voit condescendent, la alții trivial sau cu glume de autobază. Mă izbește o concluzie limpede ca lumina zilei. Limbajul îți trădează nu doar vârsta, ci și nivelul de înțelegere a lumii pe care o croșetezi în bloguri, podcasturi sau comentarii. Vei fi taxat în afara bulei cu deja obositul “ok, boomer/zoomer”, cu ironii scrise în romgleză, sau cu emoji cu înțelesuri sibilinice. Nimeni din cei pe care îi urmăresc nu e relevant. Faptul că scrii pentru un public abstract nu garantează faptul că ceea ce spui are valoare. Vorbitul în neștire în fața unui panel alcătuit din entități rudimentare intelectual este forma nouă a păcatului vanității fără limite. Las întru exemplificare un fragment din monologul unui personaj din serialul “Lucky Hank”. You’re welcome.
How can someone not be self-aware enough to know they are irreleva…
