Okay, să începem cu începutul. Nu vă văd bine. Aș vrea să fie o metaforă, dar e o foarte inconfortabilă realitate. Am avut vedenii, la propriu, acum câteva zile, și m-am programat la oftalmologie. Ar fi de spus aici niște chestii. Încerc să evit ipohondria, pentru că provin dintr-o familie care are în ADN tendința spre exagerare și prăpăstiozitate (is that a word, even??) Da, și eu intru în alertă dacă cineva drag nu răspunde la telefon sau dacă ajunge la o destinație mai târziu cu 15 minute față de ora estimată; suntem ciclotimici, ce naiba! Pe de altă parte, întrucât sunt și eu medic, înțeleg foarte bine unde se află linia dintre competență și rutină, așa că pot avea încredere într-o schemă terapeutică exact la fel de mult cât am în instrucțiunile unui aparat electrocasnic. În general merge bine, până când nu mai merge bine. Iar atunci când nu mai merge în parametri, trebuie căutat un specialist, sau omul care a scris instrucțiunile de folosință. Scuze dacă analogia par…
