Scribbles and Sketches

Scribbles and Sketches

Poze, ploaie și prosecco

la finishul alegerilor prezidențiale

Crina Prida's avatar
Crina Prida
May 20, 2025
∙ Paid

Gata cu alegerile. Pentru că am trecut de prea multe ori prin circ electoral, deja m-am obișnuit cu etapele prin care trece societatea, și implicit bula fiecăruia dintre noi. Se scrie mult, se antagonizează apocaliptic, se idealizează sau se demonizează un candidat sau altul, se aruncă invective, se rup prietenii, se caută aliați care gândesc ca tine, se fac meme, se iese în stradă, se votează, se stă cu sufletul în gât și cu ochii în ecranul telefonului sau al televizorului, până când apar rezultatele. Recunosc că de data asta am fost mai stresată decât de obicei, pentru că nu reușesc nici acum să accept, deși la nivel rațional înțeleg mecanismul, că am ajuns să avem în competiția finală o ființă precum George Simion. Obtuzitatea lui gregară face ca orice contracandidat să apară drept providențial.

Am văzut nenumărate afirmații care susțin că e prima dată când nu votăm răul cel mai mic. Nu știu ce să zic. Probabil că bucureștenii văd în Nicușor Dan un personaj adecvat vremurilor. La …

User's avatar

Continue reading this post for free, courtesy of Crina Prida.

Or purchase a paid subscription.
© 2026 Crina Prida · Privacy ∙ Terms ∙ Collection notice
Start your SubstackGet the app
Substack is the home for great culture