Cred că sunt vreo doi ani de când am pornit la drum pe Substack. Nu mi-am făcut niciun plan, pentru că nu știu să fiu disciplinată pe social media. Am venit aici pentru că e diferit și mai ales separat de Meta și X, cele două boli cronice ale planetei, și de la care e foarte posibil să ni se tragă sfârșitul ca civilizație. N-am fost deocamdată dezamăgită, pentru că uneltele de lucru sunt foarte simple și intuitive, și îți lasă loc de joacă fie că ești înclinat spre scriere, fie că ai de prezentat proiecte vizuale. Am încercat ambele căi de comunicare, și mi se par foarte ușor de folosit din meniul de editare. Chiar mă gândeam cum WordPress nu a reușit în peste 20 de ani să vină cu o interfață prietenoasă pentru un user nou, sau un novice într-ale formatării de text și imagine. Am un blog la ei de mulți ani, le și plătesc găzduire WordPreșilor ca să nu asasineze vizitatorul cu reclame, dar detest fiecare minut petrecut acolo ca să scriu câteva paragrafe și să introduc una sau două imag…
Substackul cel de toate zilele
Nu sunteți Duchamp.
