Titlul vine de la faptul că după o perioadă de rahat, te aștepți numai la necazuri și belele, ca și cum a trăi în țara lui Nicușor și Ilie nu e o pacoste deja suficientă.
Vara care alunecă încet în toamnă a fost fierbinte rău pentru mine, și nu mă refer doar la temperaturile care au chinuit Clujul mai mult decât însuși preamăritul UNTOLD. Am avut de-a face cu tot felul de crize medicale care i-au avut în vedere pe părinți, socri, prieteni. În buna tradiție a seriilor, am ajuns și eu la medicul de familie, care mi-a dibuit hipertensiune, colesterol, stres. Cumva, atunci când ți se aplică ție, glumele și vorbele populare ți se par mai puțin amuzante, așa că o să las deoparte comentariul despre “bolile domnești”. Poate aș prefera o boală țopârlănească, sau mai bine - să trăiesc după proverbul meu preferat (nemțesc, se pare) - decât urât, bolnav și bătrân, mai bine frumos, sănătos și tânăr. Ce pot să spun acum, după aproape trei luni de ture prin cabinete medicale private și un spital de stat (cel de Infecțioase, unde mama a fost internată câteva zile), este că stăm mult mai bine decât ne e reputația în ceea ce privește serviciile medicale. Adaug doar că toate aceste programări și interacțiuni s-au desfășurat fără plic/peșcheș/mită, și toată lumea, dar absolut toată lumea s-a purtat ireproșabil. Aș avea niște comentarii la adresa recepționerei care lucrează cu doctorița mea de familie, dar întrucât nu e cadru medical o s-o las într-ale ei, eventual cu o recomandare de a urma un curs de comunicare. Am făcut introducerea asta și ca explicație pentru absența mea de aici. Când ai calendarul presărat cu avertizări de tip Cardiolog, Programare Synevo, Ridicare rețetă mama, Ecografie cardiacă, nu mai ai chef să vezi și să apreciezi fotografii sau analize politice.
Apropo de fotografii, după vacanța din iunie de-a lungul (literalmente al) Italiei, și la care probabil voi reveni cu o postare separată, am fotografiat în regim commission de trei ori - o colecție de ținute de festival, semnată Csilla Lajtar - designer clujean, și două sesiuni de portret/editorial.
Romana, frumoasa pianistă mutată la Viena, cu care colaborez fotografic de peste patru ani, a venit în vacanță la părinți, și am profitat de ocazie să facem câteva fotografii noi pentru portofoliul ei. Între altele, o fotografie pe care o făcusem iarna trecută a fost folosită pe coperta albului ei de muzică minimalistă (piese compuse de Philip Glass).
De data asta am lucrat un pic mai liber de constrângerile portretului pentru casting sau pagină de artist.
În fine, fotografiile cu Bianca, pianistă și profesoară la Academia de Muzică Gheorghe Dima, care la rândul lor au urmărit mai mult construirea unui personaj decât o serie de imagini clasice.
In other news, m-am apucat de așa-numitul Urban Sketching. Desenez și lucrez un pic în cerneală și acuarelă aproape în fiecare zi. Am luat și niște cursuri de desen academic online, ca să-mi dezmorțesc memoria și degetele, care au uitat anii de studiu al formei din liceu. Între noi fie vorba, pe măsură ce grafitul se așază pe hârtie, realizez că probabil nu eram eu un elev-problemă în anii de școală, ci doar am avut niște profesori de o crasă mediocritate. Un curs de o oră pe YouTube m-a învățat mai mult decât un trimestru cu profesorul din clasele 5-8, al cărui nume nu o să-l scriu, dar care a reușit doar să-mi inspire o aversiune cumplită față de coala de desen. Nu-s pregătită să vă arăt ce desenez. Pot deocamdată să confirm că da, you can teach an old dog new tricks. Între noi fie vorba, nu cred că m-aș fi apucat de schițe/desen dacă nu aș fi fost în starea de stres paralizantă care m-a obligat oarecum să caut o activitate menită să-mi resetez hărțile mentale cât de cât, ca să nu o iau razna complet.
Poate că ar merita să spun două vorbe și despre muncă. În aceeași mai sus pomenită lege a seriilor, am avut parte de o schimbare și la clinică; de data asta, o schimbare bună; a plecat un medic, a venit altul, și cum-necum, avem azi o echipă foarte mișto, exact cum speram să fie atunci când am intrat în acest proiect personal de care m-am îndoit de atâtea ori de-a lungul ultimilor 3 ani și jumătate.
Mulțumesc celor care treceți pe aici. Vă las cu bine (și chiar că are greutate acest bine în contextul întâmplărilor pe care le-am amintit mai sus). Pe curând? Să sperăm.
-ends.
Dacă un extraterestru ar vrea să înțeleagă dintr-un text scurt cum e o femeie de pe Terra în 2026, i-aș spune: Bro, citește asta și dormi cu poza de copertă sub pernă.
Părerea mea :-)
What a summer you must have had, going in and out of medical facilities and ending up at your own doctor's because you experienced serious stress! No wonder you weren't around here much, you were obviously tied up in other stuff that begged for your full attention. I really hope your autumn will feel much better and bring you some peace of mind and physical rest as well. I must admit your subtle description of your doctor's receptionist's communicative skills made me smile, just because the situations behind those carefully chosen wordings for sure weren't funny at all.
In the commissions and the portrait you'd taken earlier you mention, you seem to have found something of yourself back, which I can't really judge of course, but when I look at the cover photo of Romana's piano recording, I can almost feel the depth of the mutual understanding between you and her, it's very delicate and moody, in a most worthy manner. The new portrait you made is more in an idiom I'm more familiar with through your posts, and I really love it! It is so direct and her gaze is charmingly piercing, with a contrast that is just right for it. Gorgeous! The photo from above where she seems to be floating, in the powerful (color-graded?) dark green and red of her dress, is the one that reminded me of the famous Ophelia painting by Millais, I like that one too.
I think I saw some of your work with the designer from your hometown before. In these portraits too, I see a connection, although it doesn't speak to me as much as in the photos with Romana.
Out of the photos you took of Bianca (what do you mean by "building a character"? if this Google translation is even close to what you wrote), I really liked the last one, with the playful shadow of the vegetation on side of her face. Although it radiates confidence, I also see some doubt in her expression (please forgive my thinking aloud).
I hope we may see some of your sketching, when the time to show it feels right for you. In the section about learning to draw, there's another subdued expression of dissatisfaction ('teachers of gross mediocrity'), which is very understandable in the situation you described. It;s good to hear the drawing is helping you not to go crazy and your clinic is going in the direction you had in mind when starting it. Good wishes to you too!