În timp ce în România stă să explodeze (a câta oară?) mămăliga politică, la Cluj a avut loc târgul de carte Gaudeamus. Nu plănuiam să îl vizitez, dar dacă tot am urcat la Leroy-Merlin după niște mărunțișuri, am decis să trec să văd ce-i pe acolo. Nu știu cum se face, dar orice târg care are loc în Piața Unirii e parcă supus unei fatalități, definită de două concepte aparent opuse, dar care izbutesc să coexiste foarte bine în orașul de cinci stele: kitschul sclipicios și ponoseala. Cortul în care se aflau standurile majorității editurilor participante este lamentabil de jegos, covorul artificial de pe jos e îmbâcsit, slinos și menține o umezeală cu damf de transpirație stratificată an de an, de la târg la târg. În capătul cortului, Ovidiu Pecican prezenta un volum, în fața unui grup anemic de pensionari. Până să ajungi la acea zonă amenajată pentru discuții cu publicul, treci printre două rânduri de mese, deasupra cărora se pot citi câteva bannere ale editurilor participante. Masa editurii/bibliotecii de medicină, unde am văzut doar volume slabe, în majoritatea lor cursuri univesitare, este flancată la dreapta de editura Renașterea (a Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului), iar la stânga de Editura Presa Universitară Clujeană și - atenție, de editura Călătorii Astrale (!!). Până să-ți revii din stupoare, ai apucat să faci o rotație de 90 de grade, ca să dai cu nasul de standul firmei Sugar Elixir, care vinde jucării de pluș și niscai găletușe cu flori, ursuleți, bufnițe și alte căcaturi (din nou) kitsch.
Un pic mai la soare, într-un alt spațiu improvizat, se afla zona închiriată de anticariatul Târgul Cărții, la doi pași distanță de cea a editurii Polirom. Ei, aici am stat mai mult, pentru că spre deosebire de cortul lipsit de public, printre rafturile acestor două companii mișunau cumpărători de toate vârstele, în căutare de cărți, viniluri sau albume. Am cumpărat patru cărți, și o să scriu aici pe scurt doar despre două dintre ele. Prima, “My Name Escapes Me”, este un jurnal personal semnat de Alec Guinness și prefațat de John le Carré, care acoperă ceva mai bine de un an și jumătate din viața marelui actor, aflat la acea vreme (1995-1996) în preajma vârstei de 80 de ani. Am citit aseară pe sărite fragmente din el, îndeajuns de multe încât să mă simt copleșită de grandoarea shakespeariană a lui Guinness ca om de cultură. Aflăm din paginile jurnalului preferințele sale muzicale (Haydn), amintirile sale legate de numeroasele roluri jucate la Old Vic și apoi în filmele din seria Star Wars (Obi-van-Kenobi, pentru cei mai tineri care citesc), Podul peste râul Kwai sau Tinker Tailor Soldier Spy (cred că acesta încă merge pe Netflix la noi). Aflăm și despre beteșugurile vârstei, ochii, prostata, însemnări despre expoziții la Tate, pe care-l vizita cu regularitate, însemnări de călătorie din Italia, și citim cuvinte de o afecțiune copleșitoare adresate soției sale timp de 60 de ani, Merula.
Al doilea volum interesant pe care l-am cumpărat, dar despre care nu pot spune încă mai nimic, pentru că mi-l rezerv pentru minivacanța de 1 Mai, este “O noapte cu Molly Bloom”. De când am citit “Femeia în roșu”, sunt îndrăgostită de scrisul postmodern care i-a unit pe Mircea Mihăieș, Mircea Nedelciu și Adriana Babeți. Așteptam cu mare curiozitate un roman de la Mihăieș, și habar n-am de ce nu l-am cumpărat pe acesta la vremea apariției (un indiciu ar fi faptul că are peste 450 de pagini, și nu-mi place să citesc așa de mult). Mi-a plăcut dedicația lui MM de pe supracopertă, dedicație îndreptată spre Nicolae Manolescu, pe care zice autorul - l-am citit cu rigoare timp de 50 de ani, și de la care am aflat ce înseamnă literatura. Voi reveni cu păreri, pentru că sigur o să fie o lectură-regal. Excelentă și coperta lui Devis Grebu, btw.
Celelalte două volume aparțin unor autori români, care nu m-au impresionat la prima răsfoire, așa că o să le trec sub tăcere, pentru că am constatat că pe aici trec mai mulți oameni decât m-aș fi așteptat, și n-am chef să fiu luată la rost pentru vreun ego rănit, așa cum s-a întâmplat când am scris ceva despre Morozov.
Moving on. Clujul arată frumos primăvara. Grădina mea, la fel. Am scos plantele pe terasa din spatele casei, am cumpărat un șezlong nou, și am început să mă bucur pe rând de florile de cireș, magnolie și liliac.
Last but not least, cu excepția unor fotografii de familie, am stat mai departe de fotografie înperioada Paștilor. În schimb am testat ce mai știu să fac cu mâinile. Am urmat un tutorial de făcut cărți după metoda Australian accordion. Recunosc că sunt destul de mulțumită cum a ieșit obiectul pe care îl vedeți mai jos. Mai greu mi se pare acum să-l umplu cu conținut interesant, dar asta e altă poveste. Am oricum seturi de culori acrilice și creioane acuarelabile care abia așteaptă să iasă din sertar.
Până data viitoare, vă las cu bine, atâta cât mai putem stoarce de sub rânjetul lui Grindeanu și incoerența agasantă a lui Simion. Pe curând.
-ends.
Buni a ramas siderata ca la Cluj a inflorit deja liliacul :)))
Primăvara de poveste, Crina!